ra-ta-ta

de ce il iubesc asa de mult? pentru ca m-a facut sa nu ma mai gandesc la moarte. m-a facut sa ma gandesc la viata . m-a facut sa ma simt in viata in viata, nu moarta in viata. acum am revenit la moarta in viata cu ganduri serioase de moarta in moarte…si daca mai incerca cineva sa ma contrazica… cand spun ca dumnezeu, sau cine o fi ala care ne-a facut, isi bate joc de noi, ii dau o mie de dovezi si de motive si tot ce mai vrea, numai sa ma lase in pace, sa cred ce vreau eu, sau sa nu cred ce vreau eu. asta sunt. si nu zice nimeni sa nu-si b

ata joc, dar sa spuna de la inceput: asta e viata! "unii dintre voi o sa fiti orbi, altii surzi , altii o sa aveti cancer, altii o sa aveti accidente de masina, unii o sa va sinucideti, altii o sa innebuniti, unii o sa plangeti…toti o sa suferiti si o sa muriti. dar nici o grija, se nasc altii, numai ca nu puteti sa-i anuntati ce-i asteapta, asa ca o sa se dea si ei cu capul, la fel ca voi…hihihihi…ce-mi place…"

 

Pana nu de mult eram ferm convinsa ca durerea de minte este cea mai grava , cea mai de nesuportat. Si am avut parte de cateva dureri pe parcursul vietii, dar nici una nu era asa de urata ca cea de minte. Numai mintea nu am putut sa mi-o controlez niciodata. Cu restul perifericelor ma luptam si ajungeam intotdeauna la o intelegere, cu mintea insa…nu vroia nicicum sa cedeze, dar nici eu. nu credeam niciodata ca eu o sa sufar vreodata din dragoste. Sau nu credeam ca durearea din dragoste poate fi atat de intensa. nici acum nu cred, am impresia ca si aici tot mintea si-a bagat coada, si de fapt durerea e de aceeasi natura, numai sub alta forma. de ce ma apuc sa scriu? pentru ca nu mai pot sa plang, pentru ca nu pot sa-i sun pe ai mei parinti si sa le cer voie sa ma sinucid, pentru ca vreau sa innebunesc inainte de-a o face si pentru ca sper ca dumnezeul lui sa citeasca, si sa-l caute pe dumnezeul meu, si sa stea la un pahar si sa rada …"am mai distrus o viata…."